dsorin | Silva Ultramind | ,

O cameră de citit gândurile, extraterestră, focalizează pe un tată american de origine mexicană, din Laredo, Texas. Depistează o furtună de impulsuri electrice în mintea lui obișnuită cu depanarea radio.

Am copii cu aceeași mamă, care învață cu aceiași profesori, cresc în aceleași condiții, iar eu îi hrănesc și îi iubesc fără să fac diferențe. Cum se face că nu performează la fel la școală? Acesta a fost începutul unei frumoase și lungi conversații cu Computerul Universal.

Din 1944 până în 1953 a lucrat cu copiii lui. Apoi, până în 1963, a lucrat cu 39 de subiecți de cercetare. Rezultatele obținute au fost uimitoare, reușind cu toții să se relaxeze, să obțină rezultate mai bune la activitățile academice, dar mai ales să-și dezvolte abilitățile intuitive.

Pas cu pas a construit un curs de 48 de ore prin care învăța cursanții să se destindă în mod controlat, la voință. Apoi a construit algoritmi mentali prin care a accelerat reprogramarea personală înspre binele și folosul cursantului.

Cursul s-a dezvoltat și a crescut ca Prâslea cel Voinic și s-a răspândit peste 7 mări și 7 țări. Acum sunt peste 10 milioane de absolvenți în mai bine de 100 de țări.

Scopul declarat a fost să-i pună în contact cu Computerul Universal, cu care Jose Silva însuși era în contact. Un fel de bază de date universală, plină cu toate informațiile cunoscute sau încă necunoscute.

Rețeta prin care poți să înveți să meditezi și să te conectezi cu sfătuitorii divini, fără nicio conotație religioasă, a dus la un număr nesfârșit de dovezi și experiențe împărtășite.

Cornul abundenței mentale, creativității și stării de bine se revărsa în viața oricărui cursant care învațase algoritmii mentali, îi repeta și îi aplica ori de câte ori avea nevoie. Uimitor, toate aceste efecte apăreau fără prezența instructorului care predase cursul.

Dezideratul autonomiei și al rezultatelor reproductibile fusese atins.

Timp de peste 30 de ani Metoda Silva a fost predată celor care doreau să-și cunoască manualul de utilizare a propriului creier.

Dovezile despre beneficiile multiple pe care tehnicile învățate le aduceau practicanților erau nenumărate.

După cum însuși Silva spunea, ne naștem cu un computer ultra performant, dar nimeni nu ne oferă manualul de utilizare. De abia în zilele noastre computerele de IA reușesc să se apropie de puterea de procesare a creierului nostru.

“Niciun om nu a fost cu adevarat măreț fără inspirație divină” (Cicero, anul 50 îen)

“Există o divinitate care dă forma sfârșitului nostru,

Că soarta ni-i de Dumnezeu croită,

Oricât ne-am strădui s-o peticim.” (William Shakespeare, sec al XVII-lea)

Jose Silva ajunsese la 82 de ani, iar cei din jurul lui, familie și colaboratori, începuseră să-i sugereze din ce în ce mai des să upgradeze cursul.

Egregorul informațional, foarte activ dupa anii ’90 , impunea o concentrare a informațiilor și o actualizare a tehnicilor.

În ultimii 2 ani de viață a agregat toată informația și a formatat-o în ceva mai mult decât o metodă (Metoda Silva). A creat un sistem, Sistemul Silva Ultramind ESP.

A construit și experimentat o tehnică prin care utilizează frecvența delta, supranumită fereastra sufletului, fiind prima și ultima frecvență înregistrată de electroencefalograf în viața oricărui om.

A comprimat cele 48 de ore de curs în 20 de ore intense, oferind tehnici de antrenare a intuiției, de găsire a scopului în viață și de accelerare a dorințelor.

Sistemul Silva Ultramind ESP își găsește locul în inspirarea oricărei persoane, rezolvând situații legate de sănătate, relații sau afaceri. Precondițiile sunt simple și foarte ușor de urmat: frecvența alfa, pornirea motoarelor cu dorință, încredere și așteptare, algoritmii simpli, deja dovediți.

Reprogramarea mentală este mult mai ușor de făcut pe terenul fertil al unui creier relaxat și inundat de starea de bine.

În fiecare zi, din toate punctele de vedere, totul este din ce în ce mai bine. Această frază a fost inspirată de Emile Coue, farmacist și psiholog francez. Și cum ar adăuga și Jose Silva: Chiar așa și este!

Sistemul Silva Ultramind ESP îți dă manualul de trăire a vieții. Folosește-l.