dsorin | Silva Ultramind |
În 1944 Jose Silva a început cercetările de parapsihologie dintr-o dorinţă curată şi profundă, de a-şi ajuta copiii să-şi crească coeficientul de inteligenţă şi să-şi dezvolte intuiţia.
Timp de peste 10 ani a lucrat , a experimentat doar cu copiii lui, dupa care a adăugat în grupul de studiu şi alte persoane.
După 22 de ani de experimente , din 1966 a apărut primul curs de Control Mental , Metoda Silva.
De atunci Metoda Silva, metoda de autocontrol mental a fost şi este predată în peste 100 de ţări la peste 15 milioane de absolvenţi.
Cel mai important aspect care m-a atras de la început a fost reproductibilitatea metodei. Oricine poate să înveţe tehnicile de relaxare şi să le aplice după aceea, fără să aibă nevoie de instructor sau ajutor exterior.
Efectele asupra stării de bine, asupra memoriei ,concentrării sunt palpabile din primele zile după învăţarea tehnicilor şi bineînteles aplicarea lor.
Ca un efect secundar extrem de benefic , creşterea intuiţiei apare aproape instantaneu. Ca şi cum te-ai conecta cu un sfătuitor atotştiutor,omniprezent, dispus să te ajute în orice moment.
Nu degeaba se spune că există o viaţă înainte şi una după începerea aplicării tehnicilor lui Jose Silva.
Studiile si experimentele efectuate de Silva au continuat şi în anii următori. Pe măsură ce cantitatea de informaţie creştea, Jose a realizat că prin intermediul câmpului morfic confirmat şi studiat şi de Rupert Sheldrake, că noţiunile predate sunt cunoscute la nivel intuitiv de un număr din ce în ce mai mare de oameni.
Din acest motiv a conceput un modul condensat de 2 zile în care a concentrat experienţele acumulate în anii anteriori şi a adăugat ultimele experienţe. Din ’97 a început să împărtăşească sistemul Silvaultramind.
Eu personal am intrat în contact cu învăţăturile lui Jose Silva în anul 2000 şi din 2002 am început să predau cursul de bază. Din 2016 sunt instructor acreditat Silvaultramind, curs pe care îl predau şi în prezent în toată ţara.
Dupa mai mult de 15 ani de experimentare şi utilizare a tehnicilor imaginate de Jose Silva pot afirma că acest curs este unul dintre cele mai mari daruri făcute umanităţii şi beneficiile şi tehnicile lui ar trebui introduse în programa obligatorie de pregătire a copiilor noştri.