Mentalitatea lui Bruce Lee – atingerea obiectivelor

dsorin | PositiveMindset | , ,

Bruce Lee și-a atins toate obiectivele pe care și le-a propus până la vârsta de 32 ani, când a murit, datorită unei singure trăsături de caracter.

În 1969, nimeni nu se aștepta la un asiatic slab, cu o voce subțire, să devină unul dintre cele mai influente personaje ale secolului XX.

Nimeni nu știa, nimeni cu excepția lui Bruce Lee.

În acel an, Bruce Lee și-a scris o scrisoare:

„Scopul meu suprem

Eu, Bruce Lee, voi fi cel mai bine plătit star de origine orientată din Statele Unite. În schimb, voi oferi cele mai interesante prestații și îmi voi dedica cele mai bune calități înspre meseria de actor. Începând cu anul 1970 voi obține faima mondială și până la sfârșitul anului 1980 voi avea în posesia mea 10.000.000 de dolari. Voi trăi cum vreau și voi obține armonie și fericire interioară.

Bruce Lee

Ianuarie 1969″

Patru ani mai târziu, a murit.

Dar în acești patru ani, Bruce a realizat tot ce și-a propus și chiar mai mult. La 32 de ani, el schimbase deja soarta filmului și a artelor marțiale pentru totdeauna.

Scrisoarea lui Bruce este plină de încredere. Dar de unde venea această încredere? S-ar putea să nu știm niciodată întregul răspuns, dar scrierile lui Bruce – colectate în cărți precum Scrisorile Dragonului și Gânduri Impresionante – ne dau un indiciu.

Putem pleca de la o scrisoare scrisă de Bruce Lee cu un deceniu înainte de moartea sa, când era încă un student de 21 de ani la Universitatea din Washington.

„Dragă Pearl,

Această scrisoare este greu de înțeles. Conține visele mele și modul meu de gândire, în ansamblu, l-ai putea numi modul meu de viață. Va fi destul de confuz, deoarece este dificil să scriu exact ceea ce simt. Totuși, vreau să îți scriu și să îți vorbesc despre asta. Voi face tot posibilul să scriu în mod clar și sper că și tu îți veți păstra mintea deschisă în timp ce citești această scrisoare și nu vei trage nicio concluzie înainte de a termina de citit.

Există două moduri de trăi mai bine, unul este rezultatul muncii grele, iar celălalt, rezultatul imaginației (care, de asemenea, necesită muncă, desigur).

Este adevărat că munca aduce pricepere, dar bogăția, este răsplata omului care se ajunge să se gândească la ceva care nu a mai fost gândit înainte. În fiecare industrie, în fiecare profesie, ideile sunt ceea ce caută America. Ideile au făcut America ceea ce este și o idee bună va face un om să devină ceea ce vrea să fie.>

O parte din viața mea este reprezentată de gung fu. Această artă îmi influențează foarte mult formarea caracterului și a ideilor. Practic gung fu ca pe o cultură fizică, o formă de antrenament mental, o metodă de autoapărare și un mod de viață. Gung fu este cea mai bună dintre toate artele marțiale; totuși derivatele chinezești precum judo și karate, care sunt doar elementele de bază ale gung fu, au succes în SUA. Acest lucru se întâmplă din cauză că nimeni nu a auzit despre această artă supremă; de asemenea, nu există instructori competenți … Cred că anii mei lungi de practică mă pot transforma în primul instructor al acestei mișcări. Mai am încă mulți ani înaintea mea pentru a-mi șlefui tehnicile și caracterul. Prin urmare, obiectivul meu este de a înființa primul Institut de Gung Fu care, în timp să se extindă în toată SUA (am stabilit o limită de timp de 10-15 ani pentru a-mi finaliza întregul proiect).

Vreau să fac asta, nu doar pentru a face bani. Motivele sunt multe și printre ele sunt: ​​îmi doresc ca lumea să afle despre măreția acestei arte chinezești; îmi place să învăț și să ajut oamenii; îmi doresc să am o casă bună pentru familia mea; îmi place să aduc ceva nou; și ultimul, dar unul dintre cele mai importante este pentru că gung fu face parte din mine.

Știu că ideea mea este corectă și, prin urmare, rezultatele vor fi satisfăcătoare. Nu îmi fac griji în legătură cu recompensa, ci despre cum să pun în mișcare procesul pentru a o realiza. Contribuția mea va fi măsura recompensei și succesului meu.

Simt că am o mare putere creativă și spirituală în mine care este mai arzătoare decât credința, mai tare decât ambiția, mai puternică decât încrederea, mai intensă decât determinarea, mai adâncă decât viziunea. Este formată din toate acestea combinate. Creierul meu devine magnetizat cu această forță dominatoare pe care o țin în mâna mea.

Când arunci o pietricică într-un bazin de apă, se produc o serie de cercuri care se extind până când acoperă întreaga piscină. Așa se va întâmpla atunci când voi da ideilor mele un plan clar de acțiune. Acum îmi pot proiecta gândurile în viitor, văd înainte de mine. Visez (visătorii practici nu renunță niciodată). Acum poate că nu am nimic decât un mic loc la subsol, dar odată ce imaginația mea este pusă în mișcare, văd pictată pe o pânză din mintea mea o imagine clară a unei clădiri cu cinci sau șase etaje – Institutul Gung Fu cu sucursale în toate statele din SUA. Nu mă descurajez ușor, mă văd cum depășesc obstacolele cu ușurință și cum ating obiective imposibile.

Fie că este voința lui Dumnezeu sau nu, simt această mare forță, această putere de neoprit, acest lucru dinamic în mine. Aceste sentimente sfidează orice descriere și (nu există) nicio trăire cu care să poată fi comparat acest sentiment. Este ceva de genul unei emoții puternice amestecată cu credință, dar mult mai puternică.

Scopul planurilor și acțiunilor mele este de a găsi adevăratul sens al vieții – liniștea sufletească. Știu că suma tuturor bunurilor pe care le-am menționat nu duc în mod neapărat la liniște sufletească; totuși, poate fi așa dacă îmi dedic întreaga energie la realizarea reală a eu-lui, în loc de o luptă nevrotică. Pentru a realiza această liniște spirituală, învățăturile despre detașare din Taoism și Zen s-au dovedit a fi folositoare…

Probabil, oamenii vor spune că sunt prea conștient de succes. Ei bine, nu sunt. Voința mea vine din cunoașterea faptului că pot face toate astea. Sunt doar natural, căci nu există teamă sau îndoială în mintea mea.

Pearl, succesul vine la cei care devin conștienți de succes. Dacă nu te îndrepți spre un obiect, cum crezi că îl poți avea?

Salutări calde,

Bruce.”

Sunt foarte multe lururi importante în această scrisoare, dar următoarele mi s-au părut cele mai importante:

 

Încrederea absolută

Cea mai importantă trăsătură de caracter din arsenalul lui Bruce a fost încrederea. Bruce Lee avea încredere absolută în sine, fără teamă sau îndoială. Nu s-a născut cu această încredere, ci și-a dezvoltat-o în ani de pregătire psihică și fizică.

 

Recompensa prin contribuție

A deveni milionar este efectul secundar a-l ajutorului dat unui milion de oameni. Salariul sau influența ta nu sunt un scop în sine, ci o măsură (imperfectă) a contribuției tale în lume.

 

Scopul intens

Bruce a numit-o „forță spirituală”, dar eu prefer cuvântul „scop”. Foarte mulți oameni își petrec toată viața urmărind „ceva” și abia apoi își pu întrebarea „de ce”. Ar trebui să pornești de la a înțelege „de ce” și restul va deveni foarte ușor.

Oamenii spun mereu că ceea ce crezi îți definește limitele, dar sunt doar cuvinte aruncate în vânt. Bruce Lee este unul dintre puțini care și-au trăit viața cu sinceritate și făcând ceea ce trebuie.

Dacă îți impui limite în tot ceea ce faci, fie că este vorba de acțiuni fizice sau de orice altceva, se vor propaga în munca și în viața ta. Nu există limite. Există numai întinderi line și nu trebuie să rămâi pe ele, trebuie să le depășești.