Positive Mindset, un concept științific care te învață să-ți liniștești mintea

dsorin | PositiveMindset | , ,

Creierul nostru este un organ extrem de complex în care celulele nervoase compun o rețea de comunicare complicată. Unele dintre aceste căi produc acțiuni conștiente, altele răspunsuri autonome. Răspunsul creierului atunci când sesizează un pericol fizic este autonom aproape în întregime, ceea ce este foarte bine atunci când ne confruntăm cu un pericol real, dar poate deschide drumul către anxietate și depresie atunci când ne tulbură doar niște gânduri rătăcitoare.

Vezi, așadar, cum calea către o viață trăită în liniște și pace, plină de sens, se poate pierde doar pentru că acele părți ale creierului nostru care joacă un rol important în reducerea anxietății nu sunt stimulate îndeajuns, în timp ce sistemul nervos simpatic preia pur și simplu controlul asupra corpului nostru. Oboseala cronică, insomnia, apatia, indiferența, depresia, toate aceste stări tulbură pacea sufletească și pot avea chiar numeroase efecte negative asupra sănătății.

 

Cum accesăm aceste zone ale creierului pentru a ne putea reclădi echilibrul interior scăpând de stres și obiceiuri dăunătoare?

Determinând creierul să funcționeze pe frecvența alfa (undele cerebrale mai lente, emise atunci când ne aflăm într-o stare de calm indusă prin meditație sau rugăciune), reducând timpul de funcționare pe frecvența beta (specifică minții conștiente, care duce însă la stări de stres, anxietate, depresie și atacuri de panică dacă este starea predominantă de funcționare).

Positive Mindset este un program complet de meditație conceput de Institutul de Neuroștiință și Mindfulness, prin care vei deprinde mijloacele necesare pentru a-ți stăpâni gândurile, a-ți atinge obiectivele propuse, a renunța de dependențe și fobii și a-ți îmbunătăți capacitățile creierului.

Gândește-te la meditație ca la un exercițiu pentru creier, asemănător jocurilor Sudoku sau rebusului, care stimulează neuronii din anumite părți ale creierului, creând astfel căi și conexiuni neurale mai puternice.

Cercetările arată că meditația stimulează acea parte a creierului care îi ajută pe oameni să reducă senzația de anxietate, și „închide” părțile care sporesc anxietatea. Practic, ne ajută să reglăm optim răspunsul „luptă sau fugi” al sistemului nervos simpatic în fața unei situații care poate fi, sau nu, periculoasă.

Se știe că gândurile au o mare putere asupra oamenilor, iar unele pot fi atât de chinuitoare încât persoana care le încearcă are impresia că nu-și mai poate găsi vreodată liniștea, că nu se mai poate trezi din această stare de dezechilibru, trăind mereu în trecut sau în viitor, niciodată în prezent. Însă oricine poate învăța cum să folosească instrumentele mentale necesare pentru a trăi în acest moment de timp sacru care este momentul prezent, ieșind din amorțeală și primind în viața lui pacea și limpezimea minții.