dsorin | PositiveMindset |
Cele 12 legi universale pe care trebuie să le cunoști pentru a stăpânii procesul de manifestare al legii atracției
Legea atracției se bazează pe o filosofie care spune că „vibrațiile atrag vibrații asemănătoare”. Această filosofie a ajuns să fie cunoscută de cartea și filmul „Secretul”. Cu ajutorul ei mulți oameni au reușit să-și îndeplinească visele mai repede. Dacă puteți crede că ceva este adevărat, atunci poate deveni adevărat sau cel puțin vă va aduce ceea ce vă doriți mai repede.
Dar știați că legea atracției nu este singura lege? De fapt, există 12 legi universale, iar utilizarea fiecăreia îți poate îmbunătății foarte mult viața și îți va explica felul în care funcționează manifestarea și circumstanțele în care nu funcționează.
Legea 1: Legea unicității divine
Legea Unicității Divine este prima lege universală și cea mai importantă pe care trebuie să o înțelegem.
Ea arată că totul este interconectat, iar în imaginea de ansamblu, întregul Univers este unul. Fiecare om este conectat cu un alt om, formând comunitatea globală. Oamenii sunt conectați cu Mama Natura și regnul animal. Pământul este conectat la toate planetele și la fiecare locuitor care a existat sau care va exista vreodată.
Când ajungi să recunoști că totul este unul, începi să vezi viața în mod diferit și să tratezi fiecare persoană și fiecare experiență cu mai multă iubire. De asemenea, legea ne amintește că fiecare cuvânt, fiecare acțiune și fiecare credință a noastră afectează pe oricine și orice altceva, deci trebuie să acționăm cu intenție în toate aspectele vieții noastre.
Legea 2: Legea vibrației
Totul în această lume și în Univers are propria vibrație. Fiecare vietate, obiect, situație, sunet, gândire și senzație vibrează în mod diferit. Fiecare frecvență o poate afecta pe a ta.
Această lege îți amintește să trăiești o viață în care alegi să te înconjori cu oameni și experiențe care au o vibrație mare pentru a continua să crești vibrațional.
Legea 3: Legea acțiunii (inspirate)
Pentru a manifesta lucruri pe acest Pamant, trebuie să participi. Acesta este motivul principal pentru care unii adepți ai Legii Atracției nu reușesc. Dacă crezi, dar nu acționezi, probabil că nu se va întâmpla. Acțiunile tale trebuie să corespundă dorințelor pe care le ai, iar nivelul angajamentului trebuie să fie același. În fiecare zi trebuie să iei măsuri care să te aducă mai aproape de obiectivul tău.
Legea 4: Legea corespondenței
Această lege este interconectată cu legea unicității divine. Această lege îți amintește că acțiunile tale de pe Pământ au ecou în alte dimensiuni, în alte vieți și în toate părțile universului. Gândește-te la acest lucru ca la o spirală. Totul este un tipar care se repetă în toate nivelele existenței, nu doar aici pe Pământul tridimensional.
Legea 5: Legea cauzei și a efectului
Această lege este foarte directă și cea mai ușor de văzut în acțiune pe Pământ. Tot ceea ce faci are o reacție sau o consecință – indiferent cât de mică.
La nivel spiritual, fiecare gând este, de asemenea, o cauză care are un efect. Trebuie să fim atenți la gândurile, acțiunile noastre și la lucrurile cu care alegem să ne înconjurăm.
Legea 6: Legea compensației
Legea compensației spune că primești ceea ce oferi – acest lucru include și gândurile tale. Dacă o persoană și-a petrecut viață făcând fapte bune, însă a le-a făcut în timp ce avea gânduri negative și nu din bunătatea inimii, s-ar putea să fie neplăcut surprinși pentru că nu vor fi răsplătiți.
Dacă îți trăiești viața fiind bun cu ceilalți, recunoscător pentru ceea ce ai deja și faci lucruri bune, alegând conștient să le faci – vei fi recompensat.
Legea 7: Legea atracției
Legea atracției, despre care am vorbit mai sus, spune că pentru a atrage lucruri bune trebuie să ai încredere deplină în ele. Trebuie să fii optimist, pozitiv și iubitor. Dar, dacă simți teamă, negativitate sau pesimism, vei atrage exact ce nu-ți dorești – un ciclu în care mulți oameni rămân blocați.
Legea 8: Legea transformării perpetue a energiei
Această lege explică faptul că totul este în continuă schimbare, chiar dacă este la un nivel pe care încă nu îl puteți vedea. Acesta este un lucru minunat, deoarece înseamnă că indiferent ce se întâmplă acum, îți poți schimba viața sau poți declanșa schimbări pozitive prin acțiunile, alegerile și credințele tale.
Legea 9: Legea relativității
Legea Relativității spune că totul în viață este neutru. Tu ești cel care atribui sensuri și emoții propriilor experiențe. Pentru o altă persoană, provocările tale pot părea simple capricii, în timp ce alți oameni ar putea să nu aprecieze ceea ce ei au, iar tu îți dorești. Acest lucru se datorează faptului că totul este neutru; totul este relativ. Amintește-ți acest lucru dacă vei avea vreodată impresia că ți se întâmplă lucruri mai rele decât celor din jur. Dacă vei fi recunoscător și vei da conotații positive evenimentelor din viața ta, viața va răspunde în consecință.
Legea 10: Legea echilibrului
Creația are nevoie de două energii pentru a exista – masculin și feminin, yin și yang. Ambele energii există în fiecare persoană și în fiecare ființă vie și ambele trebuie îmbinate frumos pentru un sine armonios. Fiecare joacă un rol diferit și la fel de important. Niciuna nu poate supraviețui fără cealaltă. Pentru a trăi sănătos, fericit și autentic trebuie să ai grijă ca în viața ta aceste două energii să fie echilibrate.
Legea 11: Legea polarității
Tot ce există în viața are un opus . Există zi și existăp noapte, există căldură și există frig, există alb și există negru. Totul are, așadar, o parte bună. O despărțire dureroasă te-a învățat ceva care îți va schimba viața. Dacă ai fost concediat, ți s-a deschis o ușă pentru o oportunitate mai bună. Aceste lucruri sunt valabile pentru fiecare eveniment din viață. Uneori, se poate întâmpla să nu fii tu cel care experimentează partea pozitivă a unui eveniment „perceput negativ”. Dar, deoarece suntem cu toții interconectați, așa cum ne învață Legea divinității unice, totul se întoarce ca înntr-un cerc complet, pentru a te ajuta în cele din urmă.
Legea 12: Legea ritmului
Totul are un ritm, totul se mișcă ciclic. Există fazele lunii, schimbarea anotimpurilor, ciclul vieții și al morții, totul are un model similar. La fel ca luna, și noi avem propriile noastre cicluri de lumină și umbre. Dacă vă aflați în umbră, nu vă îngrijorați, concentrați-vă asupravoastră și așteptați lumina. Iar când vă aflați într-un ciclu de lumină, utilizați-i pe deplin potențialul. Fiecare ciclu va începe și se va termina de mai multe ori în timpul vieții.
Cunoscând și urmând aceste douăsprezece legi îți va permite să te manifești mai ușor, să crești mai rapid din punct de vedere spiritual și să trăiești o viață mai împlinită.