dsorin | Hipnoza | , , , ,

„Vă este somn, vă este foarte somn”.

Așa este reprezentată hipnoterapia în toate filmele sau emisiunile TV – ca aproape totul în industria de divertisment – induce în eroare. Îmi pare rău să vă dezamagesc, dar nu există ceasuri care se leagănă și nici mențiuni legate de somn într-o sesiune clinică de hipnoterapie.

Hipnoterapia are o reputație proastă, fiind văzută ca un truc ieftin sau un control capricios al minții când, în realitate, este un instrument puternic pentru reprogramarea minții subconștiente. Antreprenorii caută mereu modalități de a-și îmbunătăți performanța, de a lucra mai eficient și de a elimina barierele în calea succesului. Mai jos voi detalia cinci modalități dovedite științific prin care hipnoterapia te poate ajuta să faci exact aceste lucruri:

 

Te relaxează suficient pentru a te opri din a te gândi obsesiv la problemele tale

Neplăcerile de care te lovești în afacere, declanșează în organismul tău un răspuns la stres, ceea ce poate duce la niveluri crescute de cortizol și la alți hormoni defavorabili care îți crează o stare de frică irațională. Acest răspuns la stres face ca mintea ta să rămână concentrată pe probleme, în loc de a se concentra pe soluții.

Potrivit Clinicii Cleveland, hipnoterapia folosește „relaxare ghidată, concentrare intensă și atenție concentrată” pentru a atinge o stare asemănătoare unei transe intense. Această stare este atât de intensă încât poate depăși stresul pe care îl simțiți, ceea ce înseamnă că hormonii de stres care ar fi urmat să se formeze în organism, nu vor mai apărea.

Când vei ieși din hipnoterapie – chiar și după o sesiune rapidă de 10 minute – stresul resimțit anterior este semnificativ redus sau eliminat, permițându-ți să abordezi problema cu o mentalitate diferită.

 

În sfârșit, poți dormi așa cum ai visat

Atunci când ești antreprenor, somnul poate fi un lux prețios și rar. Multele ore de muncă, lipsa unui șef și conștiința dură că succesul sau eșecul sunt în propriile tale mâini poate duce la zile foarte lungi.

Potrivit unui studiu făcut de o echipă de cercetători din Elveția, sesiunile scurte de hipnoterapie audio te pot ajuta să îți petreci două treimi mai puțin timp treaz, pe măsură ce mintea ta continuă să lucreze. De asemenea, studiul a constatat că participanții care utilizează hipnoza audio au petrecut cu 80% mai mult timp în somn profund. Somnul profund este critic, deoarece întărește memoria, fortifică sistemul imunitar și restabilește energia. Toate acestea sunt componente vitale care îi ajută pe antreprenori să ajungă la cele mai bune rezultate.

 

Hipnoterapia elimină gândurile negative care te țin blocat

Avem aproximativ 50.000 de gânduri pe zi și este ușor ca majoritatea acestora să fie negative, mai ales dacă am crescut cu modele dăunătoare și distructive în jurul nostru. Hipnoterapia a fost folosită de sportivi de vârf, printre care Michael Jordan, Tiger Woods, Mary Lou Retton și mulți alții pentru a-i ajuta să domine, prin eliminarea gândurilor negative.

Hipnoterapia te poate ajuta să ai un avantaj competitiv similar în nișă. Hipnoterapeuții se concentrează asupra imaginilor ghidate și stimulării viitorului pentru a-și ajuta clienții să se vadă cu obiectivele deja atinse și să dea subconștientului ideea că acest lucru s-a întâmplat deja.

 

Îți poate îmbunătăți sănătatea mintală

Antreprenorii au șanse semnificativ mai mari de a dezvolta boli mintale decât populația generală. Un studiu recent a constatat că 49% dintre antreprenorii chestionați suferă de o formă de boală mintală, cum ar fi depresia sau ADHD.

Hipnoterapia poate fi o parte utilă a unui plan de tratament pentru problemele de sănătate mintală. Deoarece hipnoterapia ajută la reconectarea căilor neuronale, aceasta vă poate îndepărta atenția de la gândurile nefocalizate, depresive sau anxioase către unele mai fericite și mai pozitive.

De exemplu, hipnoterapeutul și psihoterapeutul Fayina Cohen spune că anxietatea este o formă negativă de auto-hipnoză, iar combaterea ei cu ajutorul hipnoterapiei ajută creierul să se reconecteze la auto-hipnoza pozitivă.

 

Hipnoterapia te ajută să îți confrunți temerile

Ca antreprenor, abordezi în mod constant lucruri noi, iar multe dintre ele necesită confruntarea cu temerile pe care le ai.

Vorbitul în public, de exemplu. Aproape toată lumea are amintiri negative legate de vorbitul în public provenite din copilărie, ceea ce duce la o teamă de lungă durată legată de vorbirea în public. Hipnoterapia te poate ajuta să îți controlezi această teamă cu ajutorul sugestiei pozitive și vizualizării.

Hipnoza poate inhiba căile de frică din creier (aflate in amigdala cerebrală) și poate reduce nevoia de medicație în orice, de la proceduri dentare până la zbor.

Unul dintre semnele distinctive ale antreprenorilor este că sunt dispuși să încerce lucruri pe care alții nu le vor încerca, astfel încât să poată obține rezultate pe care ceilalți nu le pot realiza. Încorporarea ședințelor regulate de hipnoterapiei în rutina ta te poate ajuta să accelerezii progresul afacerii tale prin menținerea unui sistem imunitar puternic, reducându-ți nivelul stresului și ajutându-te să îți înfrângi temerile.