Cum ne putem transforma viața – Legea rezonanței
dsorin | PositiveMindset |
Cu toții avem vise și dorințe pe care dorim să le îndeplinim. Dar oare știm cu adevărat cum putem să facem acest lucru?
În primul rând trebuie să fim conștienți că totul stă în mâinile noastre și mai ales în gânduri.
Pentru a înțelege Legea Universală a Rezonanței, trebuie să știm mai întâi că totul în univers se bazează pe vibrații. Aceste vibrații creează o frecvență de vibrație care este emisă la viteze diferite. Puterea frecvenței de vibrație depinde de structura moleculară și de elementele care alcătuiesc un obiect sau o persoană.
Dar ce influențează frecvența de vibrație?
Gândurile, credințele, emoțiile și acțiunile. Frecvențele proiectate alcătuiesc rezonanța acelei vibrații.
Legea rezonanței, este baza modului de utilizare a Legii Atracției. Aceasta afirmă că ceea ce oferi, primești, pentru că este ceea ce rezonează cu tine. Cum ne permitem să ne simțim și cum vorbim cu noi înșine va deveni realitatea noastră.
Atunci când 2 obiecte sau oameni se întâlnesc, ambele vor emite rezonanța proprie. Corpul cu rezonanța cea mai puternică va aduce corpul cu rezonanța mai slabă la același nivel cu el.
Legea rezonanței, la fel ca toate celelalte legi universale, odată înțeleasă, îți va oferi o capacitate îmbunătățită de a începe să conștientizezi, în mod intenționat și în mod constant atragerea și experimentarea rezultatelor dorite pe care vrei să le experimentezi.
Odată ce această conștientizare a Legii rezonanței este atinsă, aceasta îți va permite să înțelegi în mod clar importanța și necesitatea de a direcționa conștient tipul și calitatea energiei pe care o proiectezi prin gândurile tale. Gândurile îți permit să atragi și să experimentezi rezultatele dorite, pe care până acum le atrăgeai în mod inconștient. Mulți oameni consideră că aceste lucruri se întâmplă de la sine, fără să fie conștienți de puterea lor de a controla lucrurile.
Legea Rezonanței îți permite să te eliberezi de o mentalitate negativă și limitările pe care o mare parte din oameni le au și să începi să trăiești o viață bună și calitativă pe care mulți o ratează fără să-și dea seama.
Legea Rezonanței, care este strâns legată și funcționează în armonie cu Legea Atracției, formează Legea Universală care determină ceea ce vei atrage în viața ta, bazat pe energia pe care o proiectezi.
Emoțiile ca frica, apatia, nervozitatea, furia și anxietatea emit o rezonanță diferită față de emoțiile de iubire, bucurie, recunoștință, calmitate etc. Gândurile, emoțiile și credințele individuale determină intensitatea vibrațiilor emise, care la rândul său determină ceea ce vei atrage și experiența în viața ta.
Cunoașterea conceptului este primul pas și odată înțeles, următorul pas este începerea procesului de control conștient al rezonanței pe care o proiectezi.
Cum anume faci asta?
Primul pas în acest proces este să devii conștient de gândurile tale. Prin practică vei începe sî fii stăpân pe tine, îți permite să filtrezi ceea ce gândești. Ca urmare a acestei alegeri, vei experimenta doar emoțiile care sunt în concordanță cu ceea ce alegi să atragi. Deși implică la început muncă mentală și autodisciplina, recompensele pe termen lung depășesc cu mult efortul depus pe termen scurt.
Deși mulți cred că emoțiile lor sunt incontrolabile, acest lucru nu este adevărat. Implică disciplină și capacitatea de a învăța să conștientizezi procesele de gândire care reglează sistem de răspuns emoțional. Controlarea în mod conștient a emoțiilor poate fi realizată cu ușurință odată ce înțelegi modul în care poți face asta.
Una dintre cele mai puternice, practice și eficiente metode pentru a avea control conștient asupra gândurilor și emoțiilor tale este meditația.
Pierre Franckh a realizat un documentar despre Legea Rezonanței în care a intervievat mai mulți oameni de știință, pe parcursul unui an. Dacă vrei să afli care este legătura dintre lumea spirituală și cea științifică, cum funcționează și cum ne poate schimba viața această lege, te invit să urmărești următorul video: