dsorin | PositiveMindset | , ,

Ați auzit de cuvântul karoshi? Munca pe perioade lungi de timp în condiții extreme de stres poate duce la moarte subită, iar japonezii au denumit acest fenomen karoshi. Înseamnă literalmente moarte cauzată de munca excesivă, în principal prin atac de cord sau accident vascular cerebral provocate de stres.

Știm cu toții că stresul ucide, de aceea fiecare dintre noi trebuie să știe cum să gestioneze și controleze stresul. Lăsat netratat, stresul poate provoca depresie, anxietate și chiar karoshi – moarte. Este esențial să învățăm cum să ne controlăm stresul.

 

1. Exprimați-vă fericirea

Râdeți tare și din toată inima. Găsiți persoane care vă pot face să râdeți. Râsul eliberează endorfine (substanțe chimice care provoacă fericire) în organism și ajută la stimularea sistemului imunitar.

 

2. Preluați controlul asupra timpului și programului vostru

Veți fi mult mai capabili să faceți față stresului dacă vă gestionați cu atenție programul, fie că este vorba de cel de la locul de muncă, de relațiile cu prietenii sau orice alte activități. Cu cât vă controlați mai bine timpul, cu atât veți deveni mai concentrați și liniștiți. Planificați-vă timpul cu înțelepciune.

Amintiți-vă să lăsați loc pentru evenimente neașteptate, atât negative, cât și pozitive. Fiți adaptabili în rearanjarea agendei zilnice. Treziți-vă cu 15 minute mai devreme dimineața. Acordați 15 minute în plus față de timpul preconizat pentru a ajunge la toate întâlnirile. Veți observa că simplul fapt că vă lăsați mai mult timp pentru a face anumite acțiuni, poate face minuni pentru ameliorarea stresului produs de agitația zilnică.

Evitați amânarea unor sarcini importante sau urgente. Orice aveți de făcut, faceți imediat. Faceți lucrurile neplăcute primele, astfel încât să nu stați îngrijorați din cauza lor pentru tot restul zilei. De asemenea, ar fi indicat să va faceți un program scris. Nu vă bazați doar pe memorie.

Faceți lucrurile pe rând. Concentrați-vă atenția asupra momentului prezent, fie că este vorba despre persoana cu care aveți un dialog sau despre activitățile pe care trebuie să le faceți la locul de muncă. Acest lucru vă ajută să evitați greșelile – care sunt provocatoare de foarte multă tensiune și anxietate.

Fiți răbdători. Anxietatea cauzată de nerăbdare poate crește tensiunea arterială. Spuneți nu cererilor pe care nu le puteți realiza. Delegați sarcinile banale. Trebuie să vă amintiți că nu trebuie să faceți totul singuri. Împărțiți o activitate în sarcini separate și atribuiți-le persoanelor cu abilități corespunzătoare.

 

3. Faceți sport

Încercați să vă faceți o obișnuință din a face exerciții fizice ușoare în fiecare zi, cum ar fi o plimbare rapidă sau o sesiune scurtă de exerciții fizice sau orice altceva doriți. Indiferent de ce fel de activitate fizică alegeți să faceți, este demonstrat că exercițiile fizice reduc considerabil stresul. Sportul îmbunătățește somnul și vă oferă timp să vă gândiți și să vă concentrați asupra altor lucruri. De asemenea, activitatea fizică ajută la eliberarea substanțelor chimice naturale în organism. Cu toate acestea, nu exagerați cu activitatea fizică, deoarece acest lucru poate avea un efect advers și v-ar putea provoca mai mult stres.

4. Respirați rar și profund

Faceți-vă timp pe parcursul zilei pentru a vă calma mușchii și a respira adânc și rar. Faceți-o de mai multe ori. Urmați-vă respirația în timp ce inspirați și expirați. Nu încercați să o controlați. Aceasta este o modalitate bună de a vă relaxa în mijlocul oricărei activități. Această practică vă permite să vă găsiți un ritm de respirație natural și relaxant.

 

5. Nutriția face diferența

Încercați să nu săriți peste mese și asigurați-vă că mâncați alimente sănătoase și bogate în nutrienți. Evitați alimentele ambalate, cofeina, alcoolul, zahărul și cerealele procesate. Aceste tipuri de alimente provoacă un stres major asupra organismului fără a oferi niciun fel de nutrienți. Obținerea unei alimentații adecvate prin alimentele pe care le consumați este esențială. De exemplu, studii științifice recente au descoperit că, chiar și cele mai mici deficiente de tiamina, o vitamina din complexul de vitamine B, poate provoca simptome de anxietate. Acidul pantotenic, alt compus de vitamină B, este esențial în timpul perioadelor stresante.

 

6. Trăiți optimist

Fiți recunoscători, mai ales atunci când totul pare să meargă prost. Încearcați să nu exagerezi complexitatea problemelor. Fiecare problemă are o soluție. Tot ce trebuie să faceți este să vă ocupați de ea. Învățați să fiți fericiți și să vă bucurați de viață.

 

7. Opriți problemele înainte ca acestea să apară

Acest lucru presupune puțină pregătire. Dacă mergeți într-un alt oraș cu avionul pentru o întâlnire importantă, luați cu voi materialele de prezentare și ținuta pe care o veți purta.

Dacă mergeți cu mașina, faceți plinul când plecați de acasă, chiar dacă mai aveți benzină. Verificați-vă mașina și schimbați uleiul.

Păstrați alimente în casă, astfel încât să puteți prepara o masă rapid, fără a merge la magazin. Păstrați mâncare, apa și articolele de toaletă la îndemână, astfel încât să nu vă simțiți tensionați că se vor epuiza.

 

8. Dați-vă voie să vă bucurați de viață

Răsfățați-vă cu un masaj sau cu o masă care să vă facă plăcere. Uitați-vă la un film, mergeți la un concert sau un eveniment sportiv, ascultați muzică, stați liniștiți sau citiți o carte. Bucurați-vă de o ceașcă liniștită de ceai de plante de mușețel (mușețelul este folosit de mult pentru ameliorarea tensiunii nervoase).

 

9. Creați-vă obiective

Dacă nu știți unde mergeți, orice drum vă va duce acolo. Este important să vă stabiliți obiective. Cercetările arată că oamenii au mai multe șanse să progreseze atunci când își stabilesc obiective specifice.

Experții în managementul timpului subliniază importanța întocmirii unei liste scrise cu  obiectivele importante.

Descompuneți proiectele mari într-o serie de proiecte mai mici la care să puteți lucra în fiecare zi. Doriți să vă schimbați locul de muncă? Depuneți-vă CV-ul la un potențial angajator astăzi. Visați să scrieți o carte? Propuneți-vă să scrieți o pagină pe zi. Puțin câte puțin, încet dar sigur, veți ajunge la destinația finală.

Știind că munciți pentru a vă îndeplini visele, vă va scuti de frustrările care apar atunci când vă simțiți blocat într-o situație care pare să nu aibă nicio ieșire.

De asemenea, este foarte important să fiți flexibil cu obiectivele voastre și să le modificați în funcție de schimbările ce apar în viața voastră.

 

10. Încărcați-vă cu energie pozitivă zilnic

Programați-vă în fiecare zi cel  puțin 15 minute în care să stați singuri. O meritați și aveți nevoie de asta. Opriți telefonul și bucurați-vă de o perioadă liniștită. O baie caldă vă va ajuta întotdeauna să vă relaxați. De asemenea, meditația este extrem de utilă pentru a vă relaxa. Puteți, de asemenea să vă petreceți câteva minute scriindu-vă sentimentele într-un jurnal, acest lucru vă va ajuta să găsiți un nou punct de vedere în viață și să scăpați de conflictele interne.

 

11. Dormiți suficient

Stabiliți de cât de mult somn aveți nevoie pentru a avea cea mai bună performanță posibilă. Lipsa de somn agravează răspunsurile organismului la stres și scade sistemul imunitar. Pur și simplu nu putem funcționa corect fără somn adecvat. Somnul este cheia sănătății fizice și emoționale. Încercați să dormiți cel puțin 7 – 9 ore pe noapte.

 

12. Nu trebuie să faceți totul

Amintiți-vă că nu trebuie să strângeți toți banii sau faima din univers și nici nu aveți nevoie de tot succesul din lume. Societatea de astăzi acordă prea multă atenție numărului de realizări ale fiecărui individ. Ca urmare ne este aproape imposibil să ducem o viața echilibrată, balansând viața personală, viața de familie și viața profesională. Dispunem de timp limitat în fiecare zi și putem realiza doar un număr limitat de lucruri. Nu trebuie să faceți totul. Alegeți să faceți doar ceea ce vă doriți să faceți și uitați de restul.