dsorin | PositiveMindset | , , ,

Lupta cu depresia ne afectează deseori toate aspectele vieții. Poate avea un impact negativ mult mai departe decât asupra propriilor gânduri și emoții. Pentru a învinge această afecțiune și pentru a profita din plin de viață, avem la dispoziție multe metode de ameliorare a simptomelor, dar oare acestea rezolvă cauza problemelor?

Vă voi vorbi în continuare despre 5 tipuri de meditație care ne pot ajuta în tratarea depresiei și ne permit să rezolvăm problema pornind de la cauză.

Meditația de tip Mindfulness

Meditația de tip mindfulness este considerată baza tuturor tipurilor de meditație. Cele mai multe feluri de meditație provin din meditația de tip mindfulness. Meditația de tip mindfulness, este de asemenea cea pentru care s-au făcut cele mai multe cercetări științifice și există o multitudine de dovezi care o susțin.

Meditația de tip mindfulness este despre a trăi în prezent. Acest tip de meditație te învață cum să te concentrezi asupra respirației pentru ca gândurile să nu-ți distragă atenția.

Multe studii realizate pe acest tip de meditație au demonstrat că meditația de tip mindfulness reduce depresia, anxietatea și stresul.

Acest tip de meditație poate modifica creierul și în alte moduri pozitive.

 

Meditația de tip Mindfulness bazată pe terapia cognitivă

Acest tip de meditație este un subgroup al meditației de tip mindfulness care îmbină meditația cu terapia comportamentală cognitivă. Terapia comportamentală cognitivă este una dintre cele mai utilizate forme de terapie folosită în tratarea depresie (și a altor probleme de sănătate mintală) și se bazează pe schimbarea modului de gândire și tiparelor de comportament dăunătorare.

Meditația de tip Mindfulness bazată pe terapia cognitivă a fost dezvoltată pentru a preveni recidivele la persoanele cu depresie recurentă. Studiile mai recente arată că ar putea ajuta și persoanele cu depresie activă.

Un studiu recent realizat de doctoral Samuel Y.S. Wong, autorul principal al studiului, profesor și șef al secției de medicină de familie și asistență medicală primară al Școlii JC de Sănătate Publică și Îngrijire Medicală Primară de la Universitatea Chineză din Hong Kong, asupra tehnicii care încorporează terapia comportamentală cu o practică de mindfulness, a constatat că acest tip de meditație a redus simptomele depresiei, cum ar fi schimbările în tiparele somnului, apetitului și stării de spirit.

 

Meditația iubirii și a bunătății

Această meditație este foarte folositoare pentru a vă schimba starea de spirit și a vă modifica emoțiile. Are ca focus principal crearea unei atitudini de dragoste și bunătate față de sine și față de ceilalți. Acest tip de meditație ajută la scăderea auto-criticii, care este adesea un factor important care contribuie la multe tulburări ale sănătății mintale.

Studiile au arătat că persoanele care practică acest tip de meditație își reduc depresia și au o viziune mai pozitivă, cu mai puține emoții negative și mult mai multă compasiune față de ei înșiși și față de alți oameni.

Conștientizarea respirației

Acest tip de meditație se concentrează doar pe respirație pentru a vă ajuta să vă antrenați mintea. Conștientizarea respirației este o componentă principală în multe tipuri de meditație. Vă ajută să aveți o stare mai bună prin reducerea reactivității emoționale.

Acest tip de meditație se face timp de 10-20 minute pe zi și se concentrează numai pe inspirație și expirație. Nu este nevoie să alocați timp special pentru a acorda atenție respirației. Puteți să faceți acest tip de meditație în timp ce stați jos, stați în picioare, mergeți sau stați întinși. Va puteți ține ochii deschiși sau închiși.

 

Vizualizarea

Imaginile pot fi folosite într-un mod pozitiv pentru a vă ajuta să schimbați modul în care vă simțiți în legătură cu amintirile urâte și vă ajută să înlocuiți imaginile neplăcute cu unele frumoase. Aceasta tehnică se numește rescriere. Rescrierea vă ajută să aveți un sentiment mai bun despre viață și stima de sine.

Practicarea unei vizualizări sau a unei meditații de vizualizare poate avea efecte calmante pentru majoritatea oamenilor. Acest tip de meditație se pot face de unul singur, cu un instructor sau cu un program de meditație ghidat.

 

Meditația scanării corporale

Acest tip de meditație se practică prin concentrarea pe diferite părți ale corpului și pe respirație. Ea este legată de o mai bună observație a gândurilor, a sentimentelor și a senzațiilor. Meditația scanării corporale diminuează și (cu suficientă practică) poate chiar elimina reacțiile la stres.

Puteți face acest tip de meditație în timp ce stați întinși sau așezați cu ochii deschiși sau închiși, dar este de preferat să aveți ochii închiși pentru a vă focusa mai bine. Concentrați-vă atenția pe diferite părți ale corpului în ritmul propriu, în timp ce vă concentrați și pe fluxul respirației.

 

Meditația transcendentală

Meditația transcendentală utilizează ca ancoră pentru captarea atenției sunetul sau mantra personală –  este explicația data de dr. Nerurkar.

Un studiu făcut pe cadrele didactice dintr-o școală pentru studenții cu probleme comportamentale grave – cu alte cuvinte, persoane cu locuri de muncă în care nivelul de stres este ridicat – a constatat că meditația transcendentală a îmbunătățit stresul, depresia și sindromul epuizării profesionale  și că beneficiile au durat patru luni.

 

Activitatea repetitivă

Barack Obama a spus că găsește activitatea de spălare a vaselor liniștitoare. A face curat, nu o practică de meditație formală, însă activitatea repetitivă, inclusiv spălatul poate induce o stare mentală mai calmă, dacă o faceți cu grijă.

“Acțiunea repetitivă care nu necesită niciun gând real”, spune dr. Schwartz. “are același efect ca exercițiile fizice. Folosiți exercițiul fizic sau munca manuală ca o modalitate de vă liniști mintea, de a vă concentra și de a elimina toate gândurile exterioare pe care majoritatea dintre noi le avem în timpul orelor de veghe “.

 

Meditație în mers

Mersul este benefic atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru sănătatea mintală. Dar o meditație în mers vă poate duce la un alt nivel.

Un studiu realizat pe un grup de persoane în vârstă, a aratat că mersul aerobic cuplat cu meditația practicate de trei ori pe săptămână, timp de 12 săptămâni, nu numai că au redus depresia, dar au îmbunătățit flexibilitatea și echilibrul.

Alte studii au demonstrate că meditația înainte sau după mersul pe jos (timp de cel puțin 10 minute) a redus anxietatea la adulții tineri.

“Meditația este despre a învăța nu doar cum să vă antrenați creierul, ci și cum să vă relaxați mintea”, spune dr. Schwartz.

Încercați aceste tipuri diferite de meditație, experimentați și vedeți ce funcționează cel mai bine pentru dumneavoastră!


0