Meditația în timpul Pandemiei COVID-19

dsorin | PositiveMindset | , , , ,

Trăim într-o perioadă stresantă. Este foarte important să avem grijă de sănătatea noastră mintală. Distanțarea socială și schimbarea stilului de viață la 180 grade au avut un impact negativ asupra majorității oamenilor, declanșând anxietatea (un răspuns emotional la o amenințare viitoare anticipată).

Primul pas pentru a o depăși este să o conștientizăm, nu să o ignorăm și să o lăsăm să se acumuleze. Conștientizarea ei vă oferă controlul asupra ei.

Încercați să vă notați îngrijorările, să descoperiți care este cauza anxietății. Acest lucru va facilita rezolvarea problemelor, eliminarea obstacolelor și va fi mai ușor să acceptați lucrurile pe care nu le puteți anticipa sau schimba. Apoi este timpul să creați un plan de atac.

 

Deconectarea de la mass-media

Citirea și vizualizarea știrilor pe subiectul COVID au o influență majoră asupra nivelului de panică, așa că indicat ar fi să vă documentați o singură data pe zi despre acest subiect și din surse sigure și de încredere.

Dacă vă simțiți mai neliniștit în aceste zile din cauza pandemiei Covid-19, nu sunteți singurul. Această pandemie ne alimentează cu mai mult stres și incertitudine decât de obicei. De asemenea, mulți dintre noi întreabă: Cum putem să stăm calmi, să nu intrăm în panică totală?

Meditatia este una dintre metodele care vă poate ajuta să vă liniștiți și există mai multe tehnici.  Vă ajută să fiți ancorați în prezent și să priviți atent și fără a judeca experiențele prin care treceți în aceste momente. Cea mai cunoscută tehnică este cea în care vă așezați pe scaun, închideți ochii și vă concentrați pe respirație, dar puteți practica meditația și în timp ce vă uitați la știri sau faceți cumpărături.

 

Dar cum ne poate ajuta meditația să găsim un echilibru în timpul pandemiei de COVID?

Multe studii neurologice au demonstrat că meditația ne poate ajuta să ne reglăm propriile emoții, astfel încât să putem acorda mai multă atenție persoanelor din jurul nostru și să acționăm mai altruist. Primul pas pe care trebuie să îl facem atunci când suntem cuprinși de frică este să ne calmăm sistemul nervos simpatic, printr-un exercițiu de respirație, cu inspirații lungi și profunde, de cel puțin 3 ori, numărând până la 5 și apoi expirația. Prin expirare se eliberează tensiunea. Respirația este cea mai utilă modalitate de a evada din gândurile noastre și a reveni la simțuri și astfel focusul nostru se concentrează pe prezent.